Guvernul a aprobat modificări la Legea privind reglementarea valutară, prin care sunt simplificate unele operațiuni valutare pentru persoane fizice și companii.
Una dintre principalele schimbări vizează majorarea de la 10.000 la 100.000 de euro a plafonului pentru anumite operațiuni valutare care pot fi efectuate fără autorizarea Băncii Naționale a Moldovei. Începând cu 1 ianuarie 2028, plafonul urmează să crească până la 250.000 de euro.
Totodată, vor fi simplificate unele proceduri pentru rezidenți. Printre acestea se numără eliminarea obligației de notificare pentru anumite împrumuturi și credite externe, precum și extinderea tipurilor de operațiuni valutare care pot fi efectuate fără autorizare.
Proiectul prevede și facilitarea deschiderii conturilor bancare în străinătate pentru persoanele fizice rezidente care emigrează. De asemenea, va fi extinsă posibilitatea utilizării valutei străine în anumite unități comerciale.
Potrivit Guvernului, modificările urmăresc simplificarea operațiunilor valutare, stimularea investițiilor și apropierea legislației Republicii Moldova de standardele europene.

























