O moldoveancă, ucisă de propriul soț în Germania. Doi copii au rămas orfani
O moldoveancă a fost omorâtă cu sânge rece de către propriul soț. Tragedia s-a întâmplat vineri, 19 iulie, într-un hotel din Germania. Potrivit surselor Pulsmedia, tânăra avea vârsta de 26 de ani și era originară din raionul Hîncești, iar el din municipiul Chișinău.
Tânăra a plecat în Germania și s-a angajat în calitate de menajeră la un hotel. Apoi, după câteva zile, din urma femeii a plecat și soțul ei. Potrivit sursei citate, victima s-ar fi aflat într-un conflict cu bărbatul din cauza unui potențial divorț, iar motivul ar fi fost violența.
Oamenii legii din Germania au intrat în camera de hotel, unde se aflau aceștia, și au găsit tânăra decedată, iar pe el cu cuțitul în mână. Individul nu s-ar fi conformat solicitărilor polițiștilor și a fost împușcat, după carea fost transportat la spital, dar a murit.
Cuplul a lăsat în urmă doi copii orfani.
Apropiații Adrianei au venit cu un mesaj pe rețele de socializare, prin care cer ajutor financiar pentru repatrierea corpului în țară.
„Orice donație, cât de mică, poate contribui la suma necesară pentru repatriere.
Conturile în care se poate dona:
Cont Revolut - FR7628233000012446921766069 - Vasile Golovatic (tatăl)
Cont Moldindconbank - 5188 9402 5475 3379 - Felicia Tusă (sora).”
Citește și
Circa 2000 de blocuri din Chișinău și Bălți vor avea sisteme de încălzire modernizate
16.09.2026 • Social
VIDEO // Conducea periculos pe străzile capitalei. Un bărbat a căzut cu motocicleta în timp ce încerca să fugă de polițiști
16.09.2026 • Social
A găsit 10 000 de lei pe scările unui local și nu a spus nimănui: un tânăr, condamnat pentru furt
16.09.2026 • Social