Maia Sandu s-a întâlnit cu noul Președinte al Consiliului European: Am convenit să începem cât mai repede implementarea programului de creștere economică
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întâlnire de lucru la Bruxelles cu António Costa, președintele Consiliului European, care a preluat funcția pe 1 decembrie. În cadrul discuțiilor, António Costa a reconfirmat sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru parcursul european al Moldovei și a subliniat angajamentul continuu de a susține inițiativele care vor aduce beneficii directe cetățenilor moldoveni.
„Am convenit să începem cât mai repede implementarea programului de creștere economică, susținut de UE, să finalizăm în 2025 negocierile pentru aderarea la Zona unică de plăți, pentru ca moldovenii să nu mai plătească taxe pentru tranzacțiile cu băncile din UE și să eliminăm, în totalitate, taxele de roaming ”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a subliniat că, alături de Uniunea Europeană și de António Costa, Republica Moldova este pe drumul cel bun și va continua să progreseze pentru a construi un viitor mai prosper pentru cetățenii săi.
Citește și
Ucraina insistă că nu vrea decuplare de Moldova în pregătirea pentru UE: „Nu ar fi nici în interesul Moldovei”
09.10.2026 • Politic
Alegeri pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: patru candidați înregistrați, alți patru în așteptare
09.10.2026 • Politic
Grosu precizează că Moldova nu va produce drone pentru Ucraina
09.10.2026 • Politic