Două curse aeriene, lansate în premieră pe Aeroportul Internațional Chișinău. Călătorii vor putea zbura direct spre New York și Manchester
Două companii aeriene au anunțat despre operarea zborurilor directe de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre New York, SUA, și Manchester, Marea Britanie.
Potrivit Aeroportului Internațional Chișinău, compania HiSky, după o pauză de peste 20 de ani, a operat primul zbor lung-curier cu ruta Aeroportul Internațional Chișinău (RMO) – București (OTP) – New York (JFK).
„Pasagerii din Chișinău vor putea ajunge în Statele Unite ale Americii cu doar o scurtă oprire la București. Programul zborurilor care fac legătura între aceste orașe și București a fost adaptat, astfel încât durata conexiunii să fie de numai o oră și 10 minute”, a anunțat Aeroportul Internațional Chișinău.
Totodată, compania aeriană FLYONE va lansa zborul direct de pe Aeroportul Chișinău spre Manchester, Marea Britanie. Acesta va fi lansat pe 20 decembrie. Zborul va fi săptămânal, în fiecare zi de vineri.
Manchester Airport este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Anglia și este cel mai mare în afara regiunii de sud-est a țării. Acesta oferă zboruri spre aproximativ 200 de destinații - mai mult decât orice alt aeroport din Regatul Unit.
Citește și
O femeie a rămas fără 25 de mii de euro sub pretextul modificării unui abonament Orange
09.10.2026 • Social
FOTO // Schimbarea începe în comunități: cine sunt profesioniștii din spatele inițiativei „Moldova Fără Deșeuri”
09.10.2026 • Social
Zeci de persoane s-au intoxicat cu ciuperci de la începutul anului
09.10.2026 • Social